09 februarie, Chișinău. A avut loc recepția  a lucrărilor preconizate în contextul proiectului ,,Lucrări de eficientizare a consumului de energie la IMSP AMT Ciocana” din orașul Chișinău.

Proiectul este susținut în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte nr. 1 în domeniul Eficienţei Energetice şi valorificării Surselor de Energie Regenerabilă.

Valoarea totală a proiectului constituie 3 966 065, 27 lei.

În cadrul proiectului au fost implementate următoarele măsuri de eficiență energetică:

-         Termoizolarea fațadelor cu vată minerală cu suprafața totală de 3 062 m2;

-         Termoizolarea acoperișului cu beton cu polistiren expandat, cu suprafața totală de 798 m2;                                                

-         Înlocuirea ferestrelor din profil de mase plastice cu suprafața totală de 229 m2.

Pe perioada implementării, beneficiarului i-a fost asigurată asistența tehnică ce a inclus raportul de audit energetic, expertiza documentației de deviz, expertiza tehnică a clădirii.

Menționăm, că Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.