05 decembrie, Chișinău. Agenția pentru Eficiență Energetică, a desfășurat vineri, 02 decembrie,  la solicitarea companiei de telefonie mobilă Moldcell, o ședință online pe platforma ZOOM privind măsurile de utilizare eficientă a energiei.

Prezentarea a avut loc în contextul campaniei de informare privind măsurile de eficiență energetică pentru reducerea consumului de energie electrică și termică,  lansată de Agenție în luna noiembrie și a avut drept scop informarea privind aspectele cheie în sectorul energetic al țării noastre și contextul actual în acest sector, dar și măsuri simple de utilizare rațională a resurselor energetice. A fost prezentat Calendarul anual de economisire a energiei, care poate fi consultat aici:

https://aee.gov.md/storage/publicatii/40.%20Calendarul%20anual%20de%20economisire%20a%20energiei.pdf

În acest sens, au fost menționate simple, dar funcționale, metode de a economisi și de a folosi eficient resursele energetice disponibile:

 

Ianuarie - curățirea echipamentului frigorific, setarea corectă a temperaturilor în frigider și congelator;

Februarie - aerisirea corespunzătoare a încăperilor în decursul iernii;

Martie - setarea temperaturii apei calde la 58 oC;

Aprilie - curățarea geamurilor pentru o mai bună vizibilitate;

Mai - utilizarea eficientă a mașinii de spălat: setați cea mai scazută temperatură, utilizați programul econom, uscați hainele pe cale naturală, dacă este posibil;

Iunie - curățarea filtrelor din climatizatoare;

Iulie - utilizarea jaluzelelor împotriva încălzirii încăperilor;

August - verificarea etanșărilor;

Septembrie - înverzirea încăperilor: plantele de interior purifică aerul și păstrează umiditatea;

Octombrie - înlocuirea becurilor vechi cu cele de tip LED, care consumă de două ori mai puțină energie electrică;

Noiembrie - reglarea sistemului de încălzire, setarea termostatelor și radiatoarelor;

Decembrie - gătirea eficientă și aplicarea metodelor econome în bucătărie: lăsați mâncarea caldă să se răcească la temperatura camerei înainte de a o pune la frigider sau congelator; folosiți mașina de spălat vase numai dacă este plină.

 

Totodată, au fost aduse la cunoștința colaboratorilor Moldcell, sistemul interactiv ,,Cât consumă fiecare echipament din casa ta” - INFOCASA, care poate fi consultat de orice consumator de resurse energetice, accesând link-ul:

https://www.aee.md/ro1/sistem-informational/cat-consuma-fiecare-echipament-din-casa-ta.html

Menționăm, că majorarea eficienței energetice este un obiectiv strategic al politicii energetice a statului datorită contribuției majore pe care o are la îmbunătățirea siguranței alimentării cu energie și a competitivității, la dezvoltarea durabilă, la economisirea resurselor energetice primare și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.  Astfel domeniul eficienței energetice a devenit unul de și mai mare actualitate, din considerentul economiilor datorate reducerilor la facturile pentru energie, dar și situației actuale din sectorul energetic.