Eticheta energetică este plasată pe fiecare aspirator care indică eficiența, consumul și impactul asupra mediului. Clasa energetică furnizată de etichetă este un bun punct de plecare pentru evaluarea performanței unui aspirator. Clasele energetice ale aspiratoarelor sunt de la D la A+++. Pe măsură ce urcăm în clasă, aspiratoarele vor crește ușor în preț, dar vor oferi economii în ceea ce privește consumul și vor fi mai bune pentru mediu.

Deși cele mai eficiente aspiratoare tind să fie puțin mai scumpe, trecerea la un aspirator eficient din punct de vedere energetic poate reduce costurile de consum cu până la 50%, amortizând investiția inițială în câțiva ani.

Amintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.