15 septembrie, Nisporeni. Colaboratorii Agenției pentru Eficiență Energetică au efectuat o vizită în teritoriu pentru constatarea lucrărilor efectuate în cadrul proiectului ,,Implementarea măsurilor de eficiență energetică în cadrul Sistemului de iluminat Public în Parcul Central” din or. Nisporeni.

În cadrul proiectului se implementează măsura de modernizare/extindere a sistemului de iluminat public (SIP), utilizând 84 corpuri de tip LED cu puterea de 20 W, inclusiv echipamentul/utilajul necesar pentru crearea infrastructurii în vederea funcționării SIP.

Proiectul este susținut în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte Pilot și constituie o valoare totală de 1 631 975  lei.

Pe perioada implementării, beneficiarului i se asigură asistența tehnică ce include raportul de audit energetic, elaborarea devizului de cheltuieli, expertiza documentației de deviz, expertiza tehnică a clădirii și servicii de supraveghere tehnică.

Amintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.