Căutare - Contacte
Căutare - Articole
Căutare - Știri RSS
Căutare - Referințe
Back Acasă Primele

AEE - Primele Știri Comunicat de Presă

MAI MULȚI CÂȘTIGĂTORI - MAI MULTE AMBIȚII

 

photo6 decembrie 2013, cei 18 bravi în domeniul eficienței energetice și valorificare a surselor de energie regenerabilă și-au ridicat premiile în cadrul Ceremoniei de premiere, care a avut loc la Teatrul Național „Mihai Eminescu”. Sala teatrului a fost plină cu doritori de a-i vedea pe campionii Concursului, fiind în  număr total de 350 de invitați, printre care și Primul ministru Iurie Leancă, Vice-prim minstrul Valeriu Lazăr, Pirkka Tapiola – șeful Delegației Uniunii Europene în Moldova, Maia Sandu – Ministrul Învățămîntului, Monica Babuc – Ministrul Culturii, ambasadori și misiuni diplomatice.

„Ne-am pus drept sarcină să ne aliniem la standardele Uniunii Europene. În acest sens, am aderat la Comunitatea  Energetică şi intenţionăm să beneficiem de calitatea de membru a unei Pieţe Energetice Europene integrate. Producerea surselor regenerabile va aduce multiple beneficii cetățenilor, precum surse de venit adiţionale, noi locuri de muncă, un confort termic sporit şi reducerea impactului nociv asupra mediului înconjurător", a declarat Iurie Leancă, Prim-Ministru al Republicii Moldova.

Detalii...

DE LA SCHIMBURI COMERCIALE LA PROIECTE INVESTIȚIONALE INDUSTRIALE:NOI PERSPECTIVE ÎN COOPERAREA ECONOMICĂ MOLDO-CHINEZĂ

big-de-la-schimburi-comerciale-la-proiecte-investitionale-industriale-noi-perspective-in-cooperarea-economica-moldo-chineza14 noiembrie 2013, Chișinău – Cea de a șasea reuniune a Comisiei interguvernamentale moldo - chineze pentru cooperarea economică și-a încheiat lucrările la 14 noiembrie curent, la Chișinău, cu semnarea Protocolului. Partea moldovenească a Comisiei a fost condusă de dl Octavian Calmîc, viceministru al Economiei, iar delegația chineză a fost reprezentată de JiangZengwei, viceministrul Comerţului din China şi co-preşedinte al Comisiei mixte Moldo–Chineze pentru Cooperare Economică.

Conform ordinei de zi, la reuniune au fost abordate un șir de subiecte privind cooperarea comercial-economică dintre ambele țări și dezvoltarea proiectelor de investiții comune. În acest context, părțile au remarcat potențialul economic al Republicii Moldova și al Chinei ca fiind favorabil pentru creșterea și diversificarea în continuare a relațiilor economice bilaterale.

La final, părțile au decis să intensifice colaborarea în domeniul industrial, comercial, al IMM-urilor, agriculturii și industriei alimentare, inclusiv în domeniul agriculturii ecologice, cel vamal, al tehnologiilor informaționale, turismului.

Astfel, părțile au convenit asupra unui schimb de experiență în implementarea noilor politici industriale (dezvoltarea parcurilor industriale, științifice și tehnologice, clusterelor ș.a.) prin organizarea de seminarii, întâlniri, conferințe și vizite de lucru. Întreprinderilor industriale ale celor două țări vor participa la târguri comerciale internaționale, forumuri de afaceri și alte evenimente de promovare a produselor\serviciilor pe piața națională. Totodată, reprezentanții la reuniune vor contribui la promovarea și implementarea proiectelor de investiții în agricultură, inclusiv cele de dezvoltare a întreprinderilor mici din zonele rurale.

De asemenea, oficiali au convenit asupra semnării unui memorandum de colaborare în domeniul vinificației între autoritățile responsabile de calitate din acest domeniu și despre posibilitatea anulării vizelor pentru grupurile de turiști.

Un alt eveniment important desfășurat cu prilejul reuniunii Comisiei interguvernamentale moldo-chineze a fost Forumul investiţional moldo-chinez, la care au participat membri ai Guvernului și reprezentanții a 16 companii mari chineze, precum Huawei, AVIC, Sinohydro, China Machinery Engineering Corporation ș.a. Organizat de Asociația Oamenilor de Afaceri din RM (AOIM), forumul a urmărit promovarea relaţiilor economice dintre cele două state şi stimularea investiţiilor chineze în Republica Moldova. La finalul Forumului, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova a semnat un acord de colaborare cu Asociaţia Chineză–Europeană pentru Cooperare Tehnică şi Economică.

Amintim, că între cele două țări funcționează pachetul integral de acorduri economice – Acordul comercial-economic dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Populare Chineze, Acordul cu privire la stimularea şi protejarea reciprocă a investiţiilor și Acordul pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, China este al 6 partener comercial după volum al Moldovei, schimburile comerciale ridicându-se la 225 milioane dolari în șase luni ale anului curent. 

Sursa: mec.gov.md

AU FOST DESEMNAȚI CÎȘTIGĂTORII COMPETIȚIEI MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ 2013,CE VOR FI PREMIAȚI LA GALA FESTIVĂ DIN 6 DECEMBRIE CURENT

big-au-fost-desemnati-castigatorii-competitiei-moldova-eco-energetica-2013-ce-vor-fi-premiati-la-gala-festiva-din-6-decembrie-a-c14.11.2013, Chișinău - Câştigătorii Competiţiei Moldova Eco-Energetică 2013 au fost desemnaţi astăzi la şedinţa Consiliului de Coordonare Moldova Eco-Energetică. Cele 19 proiecte de succes de utilizare şi promovare a energiei regenerabile şi eficienţei energetice vor fi premiate la Gala Moldova Eco-Energetică, ce se va desfăşura pe 6 decembrie în Chişinău.

„Constat cu satisfacție că numărul și calitatea dosarelor depuse este în creștere, iar aplicanții variază de la gospodării casnice la companii cu bugete semnificative. A fost pe alocuri greu să decidem între astfel de concurenți, însă îi încurajăm pe toți cei preocupați de eficiență energetică și regenerabile să aplice și pe viitor la competiție, care va avea continuitate”, a declarat Valeriu Lazăr, preşedintele Consiliului de Coordonare Moldova Eco-Energetică.

60 de dosare depuse la Moldova Eco Energetică, ediţia 2013, au concurat pentru titulatura de Cel Mai Bun Proiect în utilizarea sau promovarea surselor de energie regenerabilă şi eficienţă energetică.  Dosarele au fost depuse de persoane fizice, instituţii publice, companii private, mass media şi ONG-uri în perioada activă a concursului: 5 iunie - 20 septembrie.

Dosarele participanţilor la concurs au fost evaluate de 16 experţi  grupaţi în patru paneluri de evaluare.  Fiecare panel este alcătuit din 4 persoane care reprezintă instituţiile statului conexe domeniului energiei regenerabile şi eficienţei energetice, specialiști cu renume din domeniul energeticii, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile, jurnaliști, experţi în mass media şi comunicare.

Dosarele înscrise în competiţie au fost examinate în trei etape: (1) examinarea de către panelurile de evaluare a dosarelor depuse, (2) vizita de verificare în teren şi (3) decizia Consiliului de Coordonare.

Trofeele MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ, ediţia 2013, de rând cu alte premii valoroase vor fi acordate pe 6 decembrie, la Gala Moldova Eco-Energetică, care se va desfășura la Teatrul Național Mihai Eminescu.

Moldova Eco-Energetică este cel mai mare concurs de premiere a iniţiativelor de succes în sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice. Scopul competiţiei este de a susține cele mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie din surse regenerabile, precum şi în  dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, a inovaţiilor în domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice.

Moldova Eco Energetică este organizată de Ministerul Economiei şi Agenţia pentru Eficienţă Energetică la iniţiativa Proiectului Energie şi Biomasă din Moldova, finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat, implementat de PNUD Moldova.

Sursa mec.gov.md

UNIUNEA EUROPEANĂ A TRANSFERAT PRIMA TRANȘĂ, DE 11,6 MLN EURO, DIN FONDURILE ALOCATE REPUBLICII MOLDOVA ÎN CALITATE DE SUPORT BUGETAR PENTRU ANUL 2013

 

IMG 778613.11.2013, Chișinău – Comisia Europeană a transferat pe conturile bugetare prima tranșă, de 11,6 mil Euro în cadrul programului „Suport pentru reforma în sectorul energetic”. Este primul dintr-o serie de transferuri cu o valoare totală de 40 milioane euro în trei ani.

Programul de support bugetar în domeniul energetic promovează o serie de activități coordinate între Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, cu scopul de a spori securitatea livrărilor de energie, a dezvolta un mediu mai efficient din punct de vedere energetic și a moderniza întregul sistem energetic din Republica Moldova. Disbursarea fondurilor europene în cadrul programului se bazează pe realizarea obiectivelor de politici agreate între UE și Guvern.

 „Sectorul energetic este primul în Moldova, în care a fost implementat Acquis-ul comunitar. Însuși procesul de implementare a angajamentelor față de Uniunea Europeană schimbă lucrurile spre bine în Republica Moldova, iar acest proces de transformare trebuie să fie unul durabil, a declarat Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr.

Detalii...

COPIII DE LA ȘCOALA DIN COTUL MORII NU VOR ÎNGHEȚA LA IARNĂ

IMG 0504Astăzi 07.11.2013 la gradinița și școala din satul Cotul Morii, raionul Hîncești a fost dat oficial în exploatare sistemul de încălzire pe biomasă. Începînd cu anul acesta, cei mici se vor bucura de ierni „călduroase”. Acest sistem de încălzire pe bază de biomasă a fost oferit cu sprijinul Proiectului Energie și Biomasă din Moldova și investiția comunității, unde suma investiției estimative a fost de 88,600 USD pe de o parte și 10,400 USD pe de altă parte. Instituția publică încălzită este compusă dintr-o grădiniță și o școală și este frecventată de 225 de copii și 35 de pedagogi, avînd suprafața totală de 2.740 metri pătrați. La partea festivă au fost prezenți Valeriu Lazăr, viceprim-ministru, ministrul Economiei, Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene din Moldova, Mihail Stratan, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică și Grigore Cobzac, președintele raionului Hîncești.

„Discutăm despre aceeași problematică, să utilizăm cît mai rațional energia. Obiectul nostru este ca utilizatorii să achite o factură cît mai mică pentru energie, iar noi toți împreună să utilizăm energia cît mai eficient. Încercăm să utilizăm ceea ce avem la mînă, energia naturii dar și energia care este pe cîmpurile noastre. Grație insistenței la nivel local, Cotul Morii este a opta localitate din raionul Hîncești care este acoperită de Proiectul Energie și Biomasă” a precizat Valeriu Lazăr.

„Eu sunt foarte bucuros să fiu aici, în prezența Dumneavoastră, a copiilor, pentru că copiii reprezintă viitorul nostru, și ei vor fi acei, care vor construi satul mai departe. Viceprim-ministrul deja a vorbit despre valorile europene, și un mesaj care mi-a atras atenția este că valorile europene depind de noi și că trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul nostru. Independența energetică reprezintă o strictă necesitate pentru o țară, și asta s-ar putea compara cu situația în care spre exemplu a-ți fi o țară care nu are acees la gaz dar ar putea să-și valorifice pe deplin potențialul de energie regenerabilă. Sunt foarte bucuros să reprezint Uniunea Europeană în Republica Moldova, mai ales cînd am atîtea cuvinte de mulțumire din partea voastră” a menționat Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene în Moldova.

Totodată menționăm că Agenția pentru Eficiență Energetică implementează programul privind subvenționarea cazanelor pe biomasă pentru gospodăriile casnice și microîntreprinderi.  
Detalii privind subvenționare cazanelor pe biomasă.

 

Mai multe articole...

Subcategorii