AEE lansează concursul Moldova Eco Energetică, ediția 2019

Chișinău, 19 august, 2019. Agenția pentru Eficiență Energetică, împreună cu Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, lansează Competiția Moldova Eco Energetică, ediția 2019.

Recepționarea propunerilor de proiect va avea loc în perioada 19 august – 1 octombrie 2019.

Din numărul total de participanți vor fi selectați 15 finaliști, care vor participa la o serie de traininguri, sesiuni de coaching și networking în domeniul antreprenoriatului, ca ulterior în cadrul unui eveniment să fie premiați 5 finaliști, câte unul per categorie:

Proiectele pot include tehnologiile și soluțiile ce vizează domeniul Energiei Solare Fotovoltaice, Solare Termice, Energiei Eoliene, Energiei Hidraulice, Energiei Geotermale și Aerotermale, sistemelor Combinate de generare.

Premiile competiției vor fi acordate de către Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, în luna noiembrie a acestui an.

Moldova Eco Energetiсă, Ediția 2019, este parte a programului “Clean Technology Innovation Programme for SMEs and Start-ups in the Republic of Moldova” și are ca obiectiv general identificarea și promovarea inițiativelor antreprenoriale în domeniul eficienței energetice și surselor regenerabile de energie în cele mai importante sectoare ale economiei naționale.

 

Pentru componenta de premiere a fost alocat un buget de 50.000 USD anual.

 

Mai multe detalii și link către formularul de aplicare, puteți găsi pe site-ul http://mee.md/