Căutare - Contacte
Căutare - Articole
Căutare - Știri RSS
Căutare - Referințe
Back Acasă Primele Comunicat de Presă UNIUNEA EUROPEANĂ A TRANSFERAT PRIMA TRANȘĂ, DE 11,6 MLN EURO, DIN FONDURILE ALOCATE REPUBLICII MOLDOVA ÎN CALITATE DE SUPORT BUGETAR PENTRU ANUL 2013

UNIUNEA EUROPEANĂ A TRANSFERAT PRIMA TRANȘĂ, DE 11,6 MLN EURO, DIN FONDURILE ALOCATE REPUBLICII MOLDOVA ÎN CALITATE DE SUPORT BUGETAR PENTRU ANUL 2013

IMG 7786

 

13.11.2013, Chișinău – Comisia Europeană a transferat pe conturile bugetare prima tranșă, de 11,6 mil Euro în cadrul programului „Suport pentru reforma în sectorul energetic”. Este primul dintr-o serie de transferuri cu o valoare totală de 40 milioane euro în trei ani.

Programul de support bugetar în domeniul energetic promovează o serie de activități coordinate între Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, cu scopul de a spori securitatea livrărilor de energie, a dezvolta un mediu mai efficient din punct de vedere energetic și a moderniza întregul sistem energetic din Republica Moldova. Disbursarea fondurilor europene în cadrul programului se bazează pe realizarea obiectivelor de politici agreate între UE și Guvern.

 „Sectorul energetic este primul în Moldova, în care a fost implementat Acquis-ul comunitar. Însuși procesul de implementare a angajamentelor față de Uniunea Europeană schimbă lucrurile spre bine în Republica Moldova, iar acest proces de transformare trebuie să fie unul durabil, a declarat Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr.

„Reformele ce se desfășoară în sectorul energetic vor transforma economia în una mai eficientă din punct de vedere energetic  și la mai buna utilizare a surselor de energie regenerabilă. Beneficiile acestor acțiuni vor fi resimțite de cetățenii Republicii Moldova prin accesul la surse de energie mai diverse și o infrastructură mai calitativă, care vor reduce costurile energiei”, a declarat șeful Delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola.

Realizări principale. În prima periodă de implementare a programului de suport bugetar, Guvernul Republicii Moldova a realizat aproape toate obiectivele propuse, de la elaborarea noii  legislații primare și secundare, până la investiții concrete în acțiuni de eficiență energetică și valorificarea energiei din surse regenerabile. Comisia Europeană recunoaște că obiectivele propuse pentru anul 2012 au fost realizate în proporție de 90% și subliniază importanța eforturilor susținute în vederea atingerii obiectivelor pentru 2013.

Republica Moldova a adoptat o nouă Strategie energetică și Planul de acțiuni în domeniul eficienței energetice, iar o nouă lege și plan de acțiuni pentru promovarea energiei din surse regenerabile este în proces de adoptare. Au fost elaborate o serie de noi legi și regulamente, inclusiv legea energiei termice, legea privind performanța energetică a clădirilor, legile privind etichetarea energetică și proiectarea ecologică. Agenția pentru eficiență energetică a elaborat o bază de date privind edificiile publlice și statistica energetică și a creat Centrul unic de informare pentru investitorii în domeniul eficienței energetice.

Sursa: mec.gov.md

O altă realizare importantă este lansarea Fondului pentru Eficiență Energetică, instituție care este în prezent operațională și care gestionează o parte semnificativă a fondurilor alocate pentru suport bugetar, în special destinată investițiilor în clădiri. Prima investiție în mărime de 40 de milioane de lei pentru reabilitarea spitalelor și universităților a fost aprobată în luna octombrie, iar alte 70 de milioane de lei, din totalul de 8 milioane euro, urmează a fi alocați în viitorul apropiat pentru reabilitarea grădinițelor, școlilor și altor edificii publice. Aceste investiții vor îmbunătăți condițiile de viață și activitate, economisind, în același timp, energie.